salonulimobiliarbucuresti.ro Web analytics

PROPRIETARII APARTAMENTELOR VECHI ÎNCEP SĂ SIMTĂ PRESIUNE PE SCĂDEREA PREȚURILOR

PROPRIETARII APARTAMENTELOR VECHI ÎNCEP SĂ SIMTĂ PRESIUNE PE SCĂDEREA PREȚURILOR

      În timp ce vechiul stoc locativ nu mai corespunde nevoilor și standardelor noilor generații, proprietarii de apartamente vechi încep să simtă presiune pe scăderea prețurilor, clienții orientându-se tot mai mult către ansamblurile noi de locuințe, concluzionează expozanții celui mai mare târg imobiliar, Salonul Imobiliar București, care ia startul pe 22 noiembrie la Palatul Parlamentului.


      ”În contextul problemelor apărute cu principalul furnizor de apă caldă și încălzire în sistem centralizat, dar și inerentelor dezavantaje ale unui stoc învechit de locuințe, cererea în București pentru apartamente noi este în creștere”, spune Dora Pătrașcu, PR Manager Salonul Imobiliar București, adăugând: ”Știrea despre falimentul RADET probabil va genera o cerere clară pentru noile ansambluri care au finalizat apartamente în această toamnă”

      În timp ce pentru generația Y (cei născuți în perioada 1983-2000) sunt importante design-ul și stilul de viață sănătos, pentru generația Z (tinerii născuți după 2000, care intră acum pe piața forței de muncă) contează conectivitatea și flexibilitatea. Astfel, principalele criterii de selecție a noilor proprietăți sunt:

  • O zonă bine deservită de mijloace de transport în comun și accesul facil la numeroase facilități – zone verzi, școli, spitale, piețe și magazine.

  • Arhitectură contemporană și design funcțional: apartamente compartimentate eficient, cu spații de depozitare suficiente.

  • Flexibilitate: tinerii sunt dispuși să investească în achiziția unui nou apartament, dacă respectiva proprietate poate fi mai apoi revândută ușor, în cazul în care proprietarii decid să se mute într-un alt oraș.


      Salonul Imobiliar București a ajuns la a șaptea ediție, devenind cel mai mare târg de profil, cu o ofertă de peste 10.000 de apartamente. Evenimentul s-a poziționat drept un mall de oferte rezidențiale, cu produse pentru toate gusturile și buzunarele: la această ediție prețul celui mai accesibil apartament pleacă de la 35.500 EUR pentru o garsonieră, în timp ce segmentul de lux este prezent cu oferte de apartamente și penthuse-uri în zona centrală și de nord, ce ajung până la 1 milion de EUR.

trafic.png

Sales:

Elize Mustafa: 0733 101 571

Andreea Turtoi: 0724 220 534

Public Relations and Press:

Dora Patrascu: 0723 541 432

Program Eveniment:

Vineri 12.00 - 19.00, ultima ora de acces 18.00

Sambata 10.00 - 19.00, ultima ora de acces 18.00

Duminica 10.00 - 18.00, ultima ora de acces 17.00

  • Facebook
  • YouTube
  • Instagram